Mi-as fi parasit mintea odata cu zdrobirea visului de catre Fat-Frumos,Insa, am preferat s-o pastrez in speranta ca se va intoarce din drum.
La acea casa veche, unde lasase in urma amintiri si lacrimi dulci;
Privind in jur si gasesc sub ceasul de pe masa o scrisoare, era pentru El.
Nu-mi amintesc cand am scris-o, poate intr-una din nopti cand era Luna plina...
Si El linistit, zambea, cred ca de fapt vroia sa ascunda ce simtea...
Intr-un moment parca nu-i mai simteam nici respiratia...Pleca undeva.
Auzeam parca pasii cum se indepartau de casa in care noi,amandoi locuiam.
Il durea nepasarea si tot ce-a fost demult frumos si sincer,azi se uita.
S-a uitat de mult timp iubirea [pe] care am simtit-o,stanjenit intoarce privirea.
Observ din departare o teama aparte, o teama care ma loveste in fata.
Cad, sunt la pamant, cu mainile as vrea sa-mi acopar fata, sa nu ma recunosca,
Dar nu pot ascunde ca plang, ca l-am pierdut, era al meu,era o parte din mine.
Orice urma de speranta moare, orice zambet piere, totul a fost un simplu vis din care m-am trezit si iata, realitatea....(voi continua...)
