Revedere

Este un cântec în care timpul nu mai are noţiune. Rămâi doar cu amintirile frumoase pe care le-ai trăit în decursul acestor ani. Te bucuri sau plângi, nici tu nu mai ştii.

Nu mai sunt aceeaşi, m-am pierdut prin atâtea ceasuri vechi ce încă le mai păstrez într-un sertar. Viaţa se stinge puţin câte puţin. M-am transformat într-un om fără puteri, cu vise pierdute, dureri iremediabile, definitive.

 Cine sunt?! Ce am făcut?!

Totu-i o stare dezolantă. Trist. Pustiu. Dureros.

Viaţa mi se pare o teamă, e dificil să exprim în cuvinte. Trezeşte-mă din reverie .

Cântecul s-a sfârşit, s-a repetat de atâtea ori. Mă despart de mine, de vise, de oameni, de viaţă. E răspândit în zare.

Iţi lipseşte piesa perfectă ca să construieşti puzze-ul. Nu te panica. Meditează la tot ce a fost până acum. M-aş repeta la nesfârşit, însă prefer să vorbească aceste cuvinte obscurse care nu-mi mai dă speranţă. Hazardul capătă o altă nuanţă, ia locul unei emoţii uitate. Mă apasă o insomnie primejdioasă. Un dezgust total. Infinitul il admir la nesfârşit. Nehotărât, temător, speriat şi câteodată de neclintit. E o mască pe care încerc s-o arunc. Căci lumina zilei de azi mi-a atins şi cea mai disparută urmă de iubire. Poate ar fi momentul să mă reîntorc la viaţa deunăzi. Un deznodământ efemer am în gand. Speră. Iubesc până şi durerea care mă apasă pe umerii goi. Halucinaţii. Un cer întunecat văd prin geamul plin de praf. Regret. 

Vindecare. Trupul parcă zăcea într-o grotă. Act purificator.

Spune-mi de zâmbesc sau plâng?!

Îmi plâng de dor visele ce le-am pierdut. Probabil, din obişnuinţă. Îmi ofera protecţie sufletului. Intangibil e sufletul meu. Un trup secat de amagirile îndepărtate. Clipa rămâne intactă. Rămân doar acele priviri agăţate de pervaz. Nepătimit, admirat e timpul ce-a trecut. Se înalţa parfumul de miresme. Mă rătăcesc în el. Simt pustiul că mă sugrumă din ce în ce mai mult. Pauza nerecuperată. Delăsare în abis. Voi fi purtată în pulberea Universului. Voinţa e undeva în interior.

Apogeul poate fi atins! 

Singura mea evadare a rămas în vorbele tale...şi în muzica ce încă o ascult !

Remember me

Drawing by Eduard Mirica

     O dimineaţă târzie. Mii de vise îmi trec prin gând. Lumina de afară mă orbise. Speriată, derutată. Nu caut să mă regăsesc în tine, ci doar vreau să descopăr ce n-au reuşit alţi oameni. Prefer să tac. Nu mai simt nevoia să te caut şi totuşi o fac. Îţi rămâne doar acel rămas-bun spus cu zâmbetul pe buze. Oftează. Lumea reală iţi aparţine, eu rămân cu visele şi fanteziile mele.  Imaginaţia poate recrea oricând clipele din trecut însă nu mai vreau. Trebuie să-mi eliberez sufletul de amintiri, de simţirile reci, de iluziile create împreună. Suficient pe ziua de azi. Vreau să devin un suflet liber. Să mă regăsesc în orice anotimp. 
     Nu mai simt nimic. Nu mai pot avea reacţii. Toate sunt lucruri trecătoare. E doar un cuprins fără sfârşit. E un gol imens de care n-ai cum să scapi. E aceeaşi senzaţie cumplită pe care o ai în fiecare zi şi te loveşte. E trist,delirând momente din trecut. Am reusit să scap, să retrăiesc momentul. Nu mai am putere. Era nesiguranţa zilei de mâine. Resentimente şi amintiri prăfuite. M-am încăpătânat să le păstrez în suflet. Mă uit în oglinda neştearsă de atâta timp, e doar praf de iubire şi dor nebun uitat de tine. Am speranţa, c-am să retrăiesc.
     Din nou ascult aceleaşi cântec de dor ce nu-mi dă pace. Am rămas minute întregi într-un colţ al camerei speriată, încercând să respir. Încet, încet am sa uit cele mai importante evenimente. Un impact uriaş se abate asupra existenţei mele. Nefiinţa imi dă târcole. Parfumul lui nu mi-l mai amintesc. Nu mă ajută cu nimic. Nici el, nici cuvintele. Oricum trăiesc. Dar nu înseamnă nimic. E târziu. E greu de explicat. Am doar un gust amar. Refuz irecuperabil. Mă comport ca un copil. Inocent, nerăbdător. Azi vroiam să-mi împart visele cu tine. M-ai dezamăgit. Nu mai am putere să cred aceleaşi scuze banale. Ştiu ca într-o zi, îţi vei aminti de mine, ţi se va face dor cumplit însa va fi prea târziu. A rămas acel cantec care nu-ţi mai transmite nimic. Oricât te-ai strădui să-mi descifrezi secretele ce le port în suflet, nu vei afla mai multe decât ceea ce-ţi poate spune acea umbra proiectată în trupul meu. 

     E vremea de trăit poveşti ireale de dragoste, fără teama, fără inhibiţii. Tristeţe fără glas. Îmi vine să plâng fără sens, nu-ţi mai pot cânta. Nu-ţi mai pot rosti nimic. La miezul noptii aş vrea să te sun, să-ţi soptesc aceleaşi iluzii aprinzătoare de până acum. Refugiul meu sunteţi voi, cuvintele. Lumea mea ciudată, dezorientată si visătoare. Uneori mă gandesc la el. Absent, egoist uneori. Nu vreau să mai fug. Invită-mă la dans. Întipăreşte-mi-l în minte. Ciudat, haotic, uniform. Mă abandonasem întamplator într-o gara, aşteptând. Mă adâncisem tot mai mult într-o letargie. Dor, spaimă, laşitate, suferinţă. Adevăul e că oricât de răscolită m-aş simţi în clipa asta, tu n-ai să ştii motivul! 

    Mă doboară tristeţea neînţeleasă. Amestec de sentimente dezolante. Se desprind întrebări la care nu pot da răspunsuri imediate. Cuvintele şi-au pierdut forma perfectă. Pot relata faptele cu o sinceritate aparte, exact cum s-au petrecut. Acum plec dar aceste cuvinte vor rămâne pe veci: Eşti omniprezent în viaţa mea. 

  

 

Acea zi

Priveşte-o fără teamă, o chemai prin gânduri, era nehotarătă...
Vine, se asează, tăcea, parcă ii lipsea ceva, locul ei de altădată
Se ascundea sub câteva cuvinte banale ce încerca să le rostească
Dintr-o dată linişte deplină, nepăsarea ta ii stârnea dorul de a pleca.

Ajunsese epuizată la celălalt capăt de drum, vroia să se elibereze
Într-un fel sau altul, se simţea vinovat de tot ce se întamplase cu ea
O idee absurdă îi trecu prin gând, să-i spună tot ce avea în minte
Goluri, aşteptări, dăruia tot ce putea fără a cere ceva in schimb.

Repară-ţi greşeala, învaţă să fii tu, fă-l să înţeleagă ce vrei să spui
Pretuieşte fiecare moment, iubirea si ura sunt sentimente de neuitat
Oameni sunt dispuşi să te ajute, să-ţi ofere zâmbete, timp şi prietenie
Poate te întrebi ce ai avut, ce mi-a placut, ce am de castigat?!

Nu sunt capabilă să-ţi răspund, n-am dreptul de a-ţi rosti cuvinte simple
Închide ochii, uită-te-n jur şi strânge-n suflet tot ce am spus până acum
Nu-mi permit să repet greşeala, nici s-o îngrop definitiv ci doar să trec peste
Nu-i nevoie de intermediar să mă fac înţeleasă prin aceste versuri scrise.

Mi-e dor de acea zi în care n-am ştiut niciunul dintre noi cum s-o preţuim
A trecut pe langa noi ca fulgerul, nu ne-am dat seama ce puteam realiza
Raţiunea nu mai are nicio putere, ramane doar dorinţa de a retrăi clipa
Caută timpul, dă-l inapoi dar nu schimba nimic, bucură-te (doar) de acea zi.