E neant...

Mii de clipe ce se frang
Necuvintele ce-n mine zac
Cantece ce-as vrea sa cant
Aripi ce inca se zbat
Oameni ce se nasc
Iubiri ce apar si dispar
Indoieli ce-n gand imi apar
Legaturi ce-n suflet raman.

Realitate

Se intrerupe in ganduri si cuvinte
Amintirea zambetului meu
Intrebarile ce apar in vise,
Carari nebanuite se intresar.
Privirea ta era intunecata
Iar ochii mei indurerati
Pastreaza inca atingerile jucause.
Asteptarile au fost in zadar,
Stingandu-ma in abis
Si renascand in haos
Cerul dispare si cantecul apare
Iar buzele noastre se ascund
De dulcea noastra interpretare.
Si uite, totu-i spulberare.

Am ramas fara cuvinte

Hoinaresc pe-un drum strain, sperantele aprinse
Lasand in urma un vag trecut si plang,
Ma uit atenta, vreau sa privesc si sa rad.
Tot ce am visat, tot ce-am sperat, tot ce am iubit
Candva am pierdut, am uitat si am parasit.
Trecutul si sufletul s-a indepartat...
Orice simtire, orice lacrima, orice gand a pierit
Ce-a fost candva s-a stins si am cazut si am simtit
Ca viata insumi e a mea si trebuie s-o reinvii.
Timpul a trecut...nu mai e nimic de facut!


Credeam ca sunt o persoana puternica, credeam ca pot invinge. Credeam ca am invatat dupa atata suferinta cum sa fiu indiferenta insa nu sunt!
Ce viata-i asta?!?...fara raspunsuri, cu indoieli, incertitudini, vise frumoase ce nu stiu daca o sa le indeplinesc sau nu… uit cateodata cine sunt, ce vreau sau de fapt ce-am vrut, imi sunt spulberate visele si sperantele pe care in tot acest timp le-am acumulat.
Realizez intr-un tarziu ca tot ceea ce am incercat sa fac, sa repar, sa sper, acum totul s-a pierdut..
Nu stiu, as prefera sa incerc sa nu mai gandesc atat de mult si sa traiesc asa cum imi doresc.
Anumite situatii ma depasesc, nu am puterea sa pun STOP si incerc sa invat din greseli, ma lupt cu amintirile, vreau sa las totul deoparte si sa-mi creez propriul Univers.
O poveste atat de minunata, propria viata in mainile mele…
“Iti aduci aminte de acele clipe de vis sub clar de luna?”
Totul e nou, lumea s-a schimbat iar apoi si eu, nimic nu mai e cum a fost, ceva efemer. Caut cuvinte potrivite pentru a continua a scrie insa mi-e teama de propria minte...si am ramas fara cuvinte!!

Am ales sa plec...

Realizez, poate, dupa mult timp c-am deschis o usa spre un nou orizont sau poate am reusit dupa atatea incercari dezamagite sa fiu Eu insumi.
"Inca scriu cuvinte care nu-si au rostu', inca simt trecutul aproape si, poate, o sa-l simt tot timpu', insa stiu ca trebuie sa merg mai departe...
Am pierdut prea multe clipe minunate, in schimbul lor am preferat sa tin in mine si sa nu spun nimanui ce simt, n-am crezut si am oprit timpul in loc sa zambesc.
Am ales sa plang si sa ma schimb atunci cand tu ma rugai sa iubesc, am ales sa uit si sa plec atunci cand tu ma faceai sa zambesc...am ales sa-ti frang inima cand tu mi-ai spus ca ma iubesti...
Din prea multe iluzii spulberate am ales o alta cale, am ales sa ma inalt la cer si zbor. Visam ca nu puteam sa te port pe aripi si sa te rugam sa ierti tot ce eu am distrus prin felul meu de a fi si sper sa poti candva sa uiti...si sa ierti. Condamna-ma daca vrei...
Acum, o noapte tarzie, stau si privesc in urma...si-mi spun..."ce vremuri au trecut!!"...desi nu-mi vine sa cred, timpul s-a pierdut!
Uneori am luat decizii fara sa le inteleg sau fara sa meditez.
As fi vrut sa ma pierd printre stele, sa fiu una dintre ele insa sa nu trec prin ce am trecut... Am iertat si am acceptat prea multe de la cei din jur, am renuntat cu greu la cineva, am sa lupt si am sa incerc sa fiu ceea ce n-am reusit in tot acest timp sa fiu.
................................................................................

Daca as putea sa descifrez tacerea ta, sa stiu la ce gandesti si, poate, as reusi sa nu mai fiu la fel... Incerc sa alerg dupa iluzii desarte, incerc sa fac ca totul sa fie bine dar realizez ca nu fac nimic. De atatea ori n-am fost in stare sa iau decizii singura, nu vreau sa ajung din nou la aceeasi concluzie : "Am gresit si doare..."
Sunt dimineti in care nu vreau sa vad si sa vorbesc cu nimeni...vreau doar sa visez.
Daca as fi vrut sa-ti spun in fata toate aceste cuvinte, n-as fi avut curaj, insa prin calea de a scrie sper sa intelegi ca n-am vrut sa ranesc.
Nu sunt doar cuvinte aruncate pe hartie, sunt trairi ce inca ma rascolesc, sunt vise ce au ramas neimplinite.
Daca as fi putut evita ca totul sa se intample astfel, as fi vrut insa n-am putut.
Sunt zile in care as vrea sa uit cine sunt, ce vreau, ce-mi doresc ci doar sa traiesc visul care cred ca-mi apartine.
Am incercat sa ma desprind de realitate si sa traiesc in vise prea frumoase ca sa fie adevarate, si poate-s clipe ratacite si pierdute undeva departe.
Tot ce-mi ramane sa sper e ca intr-o zi, teama ce-o simt va pieri. N-are rost sa mai fug si sa ma mai ascund de cruda realitate, aici am ajuns si nu vreau sa ma reintorc in trecut.
Si stiu ca acum te gandesti la ce citesti si poti sa ma judeci,nu mai conteaza, n-are nici un farmec. Ma amagesc cu simple fapte si poate te simti pierdut si cauti raspunsuri la intrebari ce nu exista in realitate.
Desi mi-e greu sa accept si sa recunosc: AM PIERDUT!!
Ai putea sa te pui in locul meu?! Sa simti, sa crezi k lumea nu-i doar a ta?!
Si o sa gasesti doar vise spulberate..."
Inchei aici o etapa din viata si pornesc spre un nou inceput.
E primavara si n-as vrea sa fie din nou iarna, simt si mi-e teama sa cred ca din nou pot sa iubesc...

Iluzii amagitoare

As fi vrut ca acest inceput sa fie altfel, as fi vrut insa indiferent cum as fi inceput tot aici as fi ajuns.

Cuvintele nerostite ce par a fi sentimente, dorinte, vise, iluzii s-au pierdut undeva. Am hotarat sa zbor departe de nori, am sa plec departe de voi. Stiu ca am sa las in urma o lume a mea, pe care o mai regasesc decat in mintea mea, poate candva. Atat de multe s-au schimbat in inima mea. Am asteptat de atatea ori in zadar , am alergat si am simtit ca am trecut dincolo de timp, de spatiu, de viata si acum tot ce conteaza e iertarea noastra.

Acele zile care as vrea sa se repete, aceste ganduri ce inca ma doboara, acele vise ce inca ma tin in viata, acele amintiri ce inca vor sa apara...aceste sentimente ce inca nu-mi dau pace!

M-am ratacit pe un drum obisnuit si am obosit sa tot caut ceva anume...vreau sa traiesc, vreau sa zambesc, vreau sa-mi creez propria mea viata in care sa nu ma gandesc la ce-a fost ieri ci la ce va fi maine...vreau doar visez, iar tu, cel ce citesti sa nu vezi ceea ce am reusit sa creez!

"Mi-e dor de visul ce-l traiesc..."

Un timp ce n-a trecut...

E un timp ce de departe parca vine, e un timp in care linistea nu-si gaseste pace, e un timp in care tacerea spune multe, mai mult decat cuvintele nerostite.

Mi-e frica de timpul ce trece, mi-e frica de gandurile efemere, mi-e frica sa nu pierd visul ce-l traiesc, mi-e frica de privirea ta inlacrimata, mi-e frica de cuvintele ce le spun si incerc sa nu trec iar prin ce-am trecut...

"Lasa-ma sa fiu eu, lasa-ma sa cad la nesfarsit, sa ma descarc in versuri, lasa-ma sa-ti vorbesc despre mine...daca nu vrei, pleaca!!"

Cui ii pasa ca traiesc in vise vaste?!

Cui ii pasa ca iubesc in iluzii desarte?!

Cui ii pasa ca urasc dorintele apasatoare?!

Cui ii pasa ca plang si suferinta nu-mi da pace?!

Cui ii pasa oare?!

Stiu ca nu e un inceput chiar "bun" pentru blog....insa ce pot face?!