Descriu o poveste desprinsă din realitate. Interzisă azi prin vrăjile
nevăzute, plină de pasiune ascunsă, de trăiri intense, de vorbe nespuse.
Nu vreau să mai scriu pagini întregi despre o poveste după care tânjesc în fiecare zi, vreau să o trăiesc cu ochii larg deschiși, simțindu-te aproape. Chiar dacă
voi încerca să fiu altfel, mi-aș putea renega propria viață însă sentimentele le port în suflet oricum aș fi.
Tăcerea se pierduse în grabă, nostalgia fu ucisă-n vânt, moartea mă cheamă să
reînviu într-un alt trup. Un cântec trist mă duce-n trecut și mă face să mă pierd în
harta sufletului său. Oftez, am pierdut prea multe de-a lungul timpului apus. Strigătul ia parte la
o scenă morbidă, rămas bun ii spun prezentului, ne vedem într-un viitor apropiat. Aș
vrea să părăsesc sentimentele, visele, dorințele care se tot agață de existența
mea însă sufletul s-ar stinge odată cu ele.
Se spune că există miracol, unde zace când am nevoie de el pentru a fi fericita?!
Te doresc nespus de mult. Oricât aș încerca să înțeleg sensul acestei iubiri nu reușesc și mi-e teamă de prea multă suferința.
Am ajuns în culmea disperării și râd absurd, uneori prostesc și nu-mi vine să
cred ce am ajuns să spun. Nu există nici un plan diabolic. Aș vrea să mă refugiez în brațele tale și să simt că și inima ta ascunde o doza învăluită de iubire. Lacrimile curg șiroaie pe obraz, cer dreptul la libertate, dreptul de a-mi clădi o viață.
Vreau să descopăr ce se află dincolo de această viață, am
oare vreo șansă să mă regăsesc într-un cufăr cu vise și să mă iubești?! Am
ajuns să te divinizez, ești doar un hoț ce-a reușit să-mi fure inima nevinovată. Ești monstrul care a creat în mine dorința de a continua chiar și
cu o asemenea povară ce o pot numi azi, iubire bolnavă.
Mi-e imposibil să mă regasesc în ceea ce am fost
deunăzi, m-aș minți dacă aș spune că te pot uita...și știu că am să te iubesc
la nesfârșit.
