Nepăsare

Aş vrea să ştiu ce anotimp are iubirea?
Şi-mi poţi spune ce gust amar are suferinţa?
De ce nu mai pot trăi acele zile în care treseream de fericire?
Un adevăr ce moare fără dovedire…
  
Glasurile voastre se auzeau din depărtare şi-mi erau străine,
Alte daţi n-o să mai vină, nu-mi cereţi să vă uit.
Mă priviţi ciudat şi plecaţi fără să spuneţi adio...
Aş vrea să-mi dovediţi ce nu merit, însa nu sunteţi în stare
Căci sunteţi orgolioşi şi ştiu că regretaţi amarnic uitarea.
Durerea-mi e din cuvinte, din suflet, din iubire...
De veţi simti vreodata nepăsarea, să vă gândiţi la mine.
Voi stiţi că sufletul vi l-am lăsat şi neîmpăcat îmi este.
Destinul e mult prea crud şi viaţa am de gand să v-o las.
Altădată ascultaţi cu atâta plăcere, răbdare ce spuneam 
Insă acum, e prea tarziu pentru regrete şi vorbe nerostite...
Voi aţi văzut zâmbete care plang şi ce sfâşitoare sunt?
Vorbele spuse cu dispreţ îmi alunga şi ultima urmă de speranţă.
Puteti sa ma priviţi cum vreţi, însă ştiu că viaţa-mi rămâne goală.

Am încercat să alerg spre alte zări, spre alte drumuri…

Să regăsesc urma paşilor lăsati deunăzi în locul unde ne-am întâlnit,

Şi mă uitam nemărginit în toate părţile şi nu mă regăseam…

Cineva a făcut-o intenţionat, m-a lovit, m-a purtat pe umerii săi..

Şi-apoi am simţit teama in fiecare părticică a trupului meu

Îi simţeam respiraţia, fiorii, teama de a nu face ceva greşit... 

Toate gândurile, ideile, visele s-au risipit…

Orice am face, nimic nu va mai fi ca la început.

De neuitat...

În triste acorduri de chitară,
Răsună gândurile de altădată.
Şoapte, piese, cuvinte nerostite...
Am strâns în suflet prea multe.

Suflete nevinovate, priviri îndurerate,
Acele corzi ce nu le voi mai auzi şoptind.
Acei prieteni ce-mi spuneau poveşti minunate...
Acel drumul ce s-a sfârşit ţipând.

Cercetări nemărturisite, acuzaţii nelămurite,
Ma răscolesc ca un prizonier condamnat la moarte
În lagărul unor minţi bolnave şi mă întristez...
Neputinţa şi durerea mi-a întunecat gândirea.

A luat sfârsit scena de azi; ţipetele, lacrimele au încetat!
Azi iubesc amintirile ce mă doboara şi mă răscolesc,
Chitara plânge-n depărtare, a sosit momentul sa plec...
Acum eu mor şi vă las pe veci acel timp nepreţuit.

In amintirea unui vis pierdut...

Mi-as fi parasit mintea odata cu zdrobirea visului de catre Fat-Frumos,
Insa, am preferat s-o pastrez in speranta ca se va intoarce din drum.
La acea casa veche, unde lasase in urma amintiri si lacrimi dulci;
Privind in jur si gasesc sub ceasul de pe masa o scrisoare, era pentru El.
Nu-mi amintesc cand am scris-o, poate intr-una din nopti cand era Luna plina...
Si El linistit, zambea, cred ca de fapt vroia sa ascunda ce simtea...
Intr-un moment parca nu-i mai simteam nici respiratia...Pleca undeva.
Auzeam parca pasii cum se indepartau de casa in care noi,amandoi locuiam.
Il durea nepasarea si tot ce-a fost demult frumos si sincer,azi se uita.
S-a uitat de mult timp iubirea [pe] care am simtit-o,stanjenit intoarce privirea.
Observ din departare o teama aparte, o teama care ma loveste in fata.
Cad, sunt la pamant, cu mainile as vrea sa-mi acopar fata, sa nu ma recunosca,
Dar nu pot ascunde ca plang, ca l-am pierdut, era al meu,era o parte din mine.
Orice urma de speranta moare, orice zambet piere, totul a fost un simplu vis din care m-am trezit si iata, realitatea....(voi continua...)

Sentimente, vise, dorinte...

Mi-ai luat zambetul in palme…
Ai spus c-ai sa fii ca altadata.
O scena de gelozie cunoscuta si totusi neobisnuita,
Mi-e greu sa descriu priviri ciudate,
Sfasiate de timp si inecate-n lacrimi.
Azi resimt regrete si privesc plecand
Amintiri ce inca nu s-au pierdut
Sentimente ce inca zac in noi…
O usoara adiere de vant si plang,
Sperand ca nu-i totul pierdut….
Sperante ce se nasc din vise minunate,
Iubirea ce se zbate in iluzii imprastiate.
Suferinte ce inca nu s-au uitat…mai degraba
S-au pierdut prin cuvinte nebanuite
Si iar TE VREAU.
Credeam ca esti aici, dar esti departe,
Iubeam tot ce tu dispretuiai si de mine uitam,
Simteam nevoia sa rad, sa plang, sa meditez…
Dar m-am pierdut si am renascut intr-o alta lume!!
Strigam si tu nu ma auzeai…
Mi-e dor… mi-e dor de trupul tau, desi nu l-am avut!
Ti-e dor…ti-e dor de sarutul meu maret!!
Trupurile noastre tremurau cand incercau a se apropia,
Aveam aceleasi simtiri, aceleasi dorinte
Incercam din rasputeri sa ma stapanesc insa nu reuseam.
Erau mai presus de mine sentimentele, dorintele, visele ce nu vor fi uitate niciodata!!!
As fi vrut sa ma las purtata de ganduri, iubire, dorinte…
Ce-i cu mine?! Ce insemni pentru mine?!
E doar un joc sau e iubire?!
E un vis sau chiar realitate?!
Tot ce stiu e ca azi un sarut m-a vindecat,
Priviri nebanuite, cuvinte nerostite, sentimente ascunse, secunde neterminate…
O iubire imposibila intre noi se naste.
Prefer sa simt doar iubirea decat sa ma pierd in vise neimplinite!!

Singurul adevar

Vad lumea prin clepsidre spulberate...
Iar noi, oamenii nu facem nimic pentru a incerca sa evadam din acesta realitate.
Cu totii credem ca traim in Paradis, dar ne dam seama ca traim intr-o inchisoare fara cale de iesire.
Moartea ar fi o solutie, insa nu suntem capabili sa creem din acest Paradis un Iad nebanuit!!
Timpul se scurge iar noi ne gandim absurd la ideea de nefiinta si incercam sa fim visatori intr-o lume imaginara.
Totul pare sumbru, chiar si zambetele oamenilor care trec pe strada si observ cum gandurile oamenilor sunt departe de aceasta realitate.
Fete triste, posomorate, fara nici un chef de viata, privesc in departare reusind in vis sa mearga mai departe, doar in vis nu si in realitate.
Incerc sa par fericita alaturi de persoanele care ma fac sa zambesc, uit pentru un moment ce inseamna tristetea interioara. Ma bucur ca exista acei oameni care incearca sa para oameni cinstiti si nu sunt!!!
Incercand in zadar sa descifrez tainele sufletului, in noi zace o neliniste si doare.
Viata ne-a pus de cele mai multe ori la teste, a pus la indoiala sentimentele, dorintele, visele noastre. Ma doare sa privesc in jur si sa observ cum naivitatea pune stapanire pe suflet si lumea face din mine ce vrea. Timpul a trecut, nu mai am nimic de pierdut, am pierdut tot si am castigat doar speranta ca maine ma voi trezi si voi fi asa cum mi-am dorit desi as fi vrut sa se intample asta de ceva timp.

Amintirii ce raman vii in mintea noastra

"Mi-e greu si cu, si fara…"

Am sa-ti raspund in versuri scrise:
Imi apari mereu in vis, spunandu-mi soapte
Mi-e greu sa traiesc in clipe suspendate,
Si viata sa ti-o daruiesc.
Respirand mereu cu aceeasi teama,
Sperante ce nu se pierd nicicand visez
Astept sa treaca ziua de azi
Sa uit ce a fost ieri.
Rascolind din nou in amintiri,
Sa simt gustul acelui sarut maret.
Cu regret sa-ti marturisesc
Ca mi-e greu…si inca sper
Sa iubesc tot ce am avut ieri.
Fericirea de-o privesti,de-o gasesti
Prin lungi carari din luminate zari
Crezand ca razi, te alung si te dispretuiesc
Te iubesc si sper sa intelegi
Tot ce avem si nu pretuiesti.
Bucuria ce-n suflet patrunde,
Un cadou pretios mi-ai daruit,
Si, iata suspin de dorul tau nemarginit,
Iubite, ai vrea in brate sa ma strangi?!?!
Sa-mi spui ca ma iubesti si sufletul ma doare,
Si visul sa-l traiesc in realitate.
Cu tine sa pasesc…
In clipe suspendate.

Era prea tarziu sa mai apari in vis,
Un vis ce putea dura o vesnicie
Dar noi suntem simpli trecatori
Intr-o viata fara spectatori.

O altă amintire

Mergea spre paradis încet...încet,
Asculta vocile spectatorilor,
Şi ale dorinţei ce-n ea se zbate
A plans şi a iubit aşa cum se poate,
A simţit cum in inimă pătrunde,
Un dor nemărginit şi iar o doare.
A privit sfarşitul cu ochii închişi şi cu sudoare
Ii şoptea c-a sosit timpul şi simţirile au pierit,
O iluzie ce uşor se stinge, durerea ce înca o simte,
Se uita în gol şi simţea cum o atinge
O altă amintire trista lasata de-o veche iubire.

Pentru cine??!

Şi alergăm de ici-colo pentru o viaţă mai frumoasă,
Încercăm să fim Cineva, să privim dincolo de cuvinte,
Dar lăsăm în urmă doar răni ce încă dor, suflete ce se zbat
Un vis prea mult jucat de oamenii...fără prejudecăţi.
Mamă, unde eşti?! Să vezi ce-am ajuns după urma lor,
Nemuritori sunt şi azi şi vor ramane in amintirea noastră.
Tată, de ce pleci?! Rămâi aici cu noi, cine o să ne înveţe iar?!
Războinici şi viteji au fost cândva, acum ţara e facută praf.
Frate, pentru cine lupţi?! Pentru ei, strămoşii noştri.
Ce şi-au dat viaţa pentru un popor ingrat.

E neant...

Mii de clipe ce se frang
Necuvintele ce-n mine zac
Cantece ce-as vrea sa cant
Aripi ce inca se zbat
Oameni ce se nasc
Iubiri ce apar si dispar
Indoieli ce-n gand imi apar
Legaturi ce-n suflet raman.

Realitate

Se intrerupe in ganduri si cuvinte
Amintirea zambetului meu
Intrebarile ce apar in vise,
Carari nebanuite se intresar.
Privirea ta era intunecata
Iar ochii mei indurerati
Pastreaza inca atingerile jucause.
Asteptarile au fost in zadar,
Stingandu-ma in abis
Si renascand in haos
Cerul dispare si cantecul apare
Iar buzele noastre se ascund
De dulcea noastra interpretare.
Si uite, totu-i spulberare.

Am ramas fara cuvinte

Hoinaresc pe-un drum strain, sperantele aprinse
Lasand in urma un vag trecut si plang,
Ma uit atenta, vreau sa privesc si sa rad.
Tot ce am visat, tot ce-am sperat, tot ce am iubit
Candva am pierdut, am uitat si am parasit.
Trecutul si sufletul s-a indepartat...
Orice simtire, orice lacrima, orice gand a pierit
Ce-a fost candva s-a stins si am cazut si am simtit
Ca viata insumi e a mea si trebuie s-o reinvii.
Timpul a trecut...nu mai e nimic de facut!


Credeam ca sunt o persoana puternica, credeam ca pot invinge. Credeam ca am invatat dupa atata suferinta cum sa fiu indiferenta insa nu sunt!
Ce viata-i asta?!?...fara raspunsuri, cu indoieli, incertitudini, vise frumoase ce nu stiu daca o sa le indeplinesc sau nu… uit cateodata cine sunt, ce vreau sau de fapt ce-am vrut, imi sunt spulberate visele si sperantele pe care in tot acest timp le-am acumulat.
Realizez intr-un tarziu ca tot ceea ce am incercat sa fac, sa repar, sa sper, acum totul s-a pierdut..
Nu stiu, as prefera sa incerc sa nu mai gandesc atat de mult si sa traiesc asa cum imi doresc.
Anumite situatii ma depasesc, nu am puterea sa pun STOP si incerc sa invat din greseli, ma lupt cu amintirile, vreau sa las totul deoparte si sa-mi creez propriul Univers.
O poveste atat de minunata, propria viata in mainile mele…
“Iti aduci aminte de acele clipe de vis sub clar de luna?”
Totul e nou, lumea s-a schimbat iar apoi si eu, nimic nu mai e cum a fost, ceva efemer. Caut cuvinte potrivite pentru a continua a scrie insa mi-e teama de propria minte...si am ramas fara cuvinte!!

Am ales sa plec...

Realizez, poate, dupa mult timp c-am deschis o usa spre un nou orizont sau poate am reusit dupa atatea incercari dezamagite sa fiu Eu insumi.
"Inca scriu cuvinte care nu-si au rostu', inca simt trecutul aproape si, poate, o sa-l simt tot timpu', insa stiu ca trebuie sa merg mai departe...
Am pierdut prea multe clipe minunate, in schimbul lor am preferat sa tin in mine si sa nu spun nimanui ce simt, n-am crezut si am oprit timpul in loc sa zambesc.
Am ales sa plang si sa ma schimb atunci cand tu ma rugai sa iubesc, am ales sa uit si sa plec atunci cand tu ma faceai sa zambesc...am ales sa-ti frang inima cand tu mi-ai spus ca ma iubesti...
Din prea multe iluzii spulberate am ales o alta cale, am ales sa ma inalt la cer si zbor. Visam ca nu puteam sa te port pe aripi si sa te rugam sa ierti tot ce eu am distrus prin felul meu de a fi si sper sa poti candva sa uiti...si sa ierti. Condamna-ma daca vrei...
Acum, o noapte tarzie, stau si privesc in urma...si-mi spun..."ce vremuri au trecut!!"...desi nu-mi vine sa cred, timpul s-a pierdut!
Uneori am luat decizii fara sa le inteleg sau fara sa meditez.
As fi vrut sa ma pierd printre stele, sa fiu una dintre ele insa sa nu trec prin ce am trecut... Am iertat si am acceptat prea multe de la cei din jur, am renuntat cu greu la cineva, am sa lupt si am sa incerc sa fiu ceea ce n-am reusit in tot acest timp sa fiu.
................................................................................

Daca as putea sa descifrez tacerea ta, sa stiu la ce gandesti si, poate, as reusi sa nu mai fiu la fel... Incerc sa alerg dupa iluzii desarte, incerc sa fac ca totul sa fie bine dar realizez ca nu fac nimic. De atatea ori n-am fost in stare sa iau decizii singura, nu vreau sa ajung din nou la aceeasi concluzie : "Am gresit si doare..."
Sunt dimineti in care nu vreau sa vad si sa vorbesc cu nimeni...vreau doar sa visez.
Daca as fi vrut sa-ti spun in fata toate aceste cuvinte, n-as fi avut curaj, insa prin calea de a scrie sper sa intelegi ca n-am vrut sa ranesc.
Nu sunt doar cuvinte aruncate pe hartie, sunt trairi ce inca ma rascolesc, sunt vise ce au ramas neimplinite.
Daca as fi putut evita ca totul sa se intample astfel, as fi vrut insa n-am putut.
Sunt zile in care as vrea sa uit cine sunt, ce vreau, ce-mi doresc ci doar sa traiesc visul care cred ca-mi apartine.
Am incercat sa ma desprind de realitate si sa traiesc in vise prea frumoase ca sa fie adevarate, si poate-s clipe ratacite si pierdute undeva departe.
Tot ce-mi ramane sa sper e ca intr-o zi, teama ce-o simt va pieri. N-are rost sa mai fug si sa ma mai ascund de cruda realitate, aici am ajuns si nu vreau sa ma reintorc in trecut.
Si stiu ca acum te gandesti la ce citesti si poti sa ma judeci,nu mai conteaza, n-are nici un farmec. Ma amagesc cu simple fapte si poate te simti pierdut si cauti raspunsuri la intrebari ce nu exista in realitate.
Desi mi-e greu sa accept si sa recunosc: AM PIERDUT!!
Ai putea sa te pui in locul meu?! Sa simti, sa crezi k lumea nu-i doar a ta?!
Si o sa gasesti doar vise spulberate..."
Inchei aici o etapa din viata si pornesc spre un nou inceput.
E primavara si n-as vrea sa fie din nou iarna, simt si mi-e teama sa cred ca din nou pot sa iubesc...

Iluzii amagitoare

As fi vrut ca acest inceput sa fie altfel, as fi vrut insa indiferent cum as fi inceput tot aici as fi ajuns.

Cuvintele nerostite ce par a fi sentimente, dorinte, vise, iluzii s-au pierdut undeva. Am hotarat sa zbor departe de nori, am sa plec departe de voi. Stiu ca am sa las in urma o lume a mea, pe care o mai regasesc decat in mintea mea, poate candva. Atat de multe s-au schimbat in inima mea. Am asteptat de atatea ori in zadar , am alergat si am simtit ca am trecut dincolo de timp, de spatiu, de viata si acum tot ce conteaza e iertarea noastra.

Acele zile care as vrea sa se repete, aceste ganduri ce inca ma doboara, acele vise ce inca ma tin in viata, acele amintiri ce inca vor sa apara...aceste sentimente ce inca nu-mi dau pace!

M-am ratacit pe un drum obisnuit si am obosit sa tot caut ceva anume...vreau sa traiesc, vreau sa zambesc, vreau sa-mi creez propria mea viata in care sa nu ma gandesc la ce-a fost ieri ci la ce va fi maine...vreau doar visez, iar tu, cel ce citesti sa nu vezi ceea ce am reusit sa creez!

"Mi-e dor de visul ce-l traiesc..."

Un timp ce n-a trecut...

E un timp ce de departe parca vine, e un timp in care linistea nu-si gaseste pace, e un timp in care tacerea spune multe, mai mult decat cuvintele nerostite.

Mi-e frica de timpul ce trece, mi-e frica de gandurile efemere, mi-e frica sa nu pierd visul ce-l traiesc, mi-e frica de privirea ta inlacrimata, mi-e frica de cuvintele ce le spun si incerc sa nu trec iar prin ce-am trecut...

"Lasa-ma sa fiu eu, lasa-ma sa cad la nesfarsit, sa ma descarc in versuri, lasa-ma sa-ti vorbesc despre mine...daca nu vrei, pleaca!!"

Cui ii pasa ca traiesc in vise vaste?!

Cui ii pasa ca iubesc in iluzii desarte?!

Cui ii pasa ca urasc dorintele apasatoare?!

Cui ii pasa ca plang si suferinta nu-mi da pace?!

Cui ii pasa oare?!

Stiu ca nu e un inceput chiar "bun" pentru blog....insa ce pot face?!