Obsesie

" Traversez mereu acel Univers cu capul plecat, izbită de atâta aşteptare, călătorie prin fantasme încercând să ascund teama de a mă pierde în orizontul neantului. Căci azi sunt doar o umbră în această lume reală,  care se zbate neîncetat..."

Simţeam o durere misterioasă. Mi-era imposibil să rostesc ceva. Unele lucruri nu le putem schimba. Pierdut în mintea mea, rătăcit în suflet şi parfumul imprimat în jurul meu. Vrei să ştii cine sunt şi ce simt? Rămân încă o enigmă. Printre toate aceste simţiri încerc să nu mă pierd în labirintul ascuns de stări. Încerc totuşi să-mi găsesc puterea necesară de a merge înainte. Să evadez din aceste versuri, deşi acum privirea-mi e goală. Caut curajul de a mă regăsi în mine, căci secundele îmi par o eternitate. Poate o să ne revedem curând, în locuri şi împrejurări diferite, unde minute-n şir privim tăcuţi în gol sau poate o să ne întâlnim întâmplător în mijlocul aceluiaşi decor, vom fi tot noi, însă diferiţi de tot ce-am fost. Vom povesti ca altădată emoţionaţi şi speriaţi, ne vom privi, poate, pe ascuns.

Nu vreau să simţi şi tu durerea din al meu suflet nevinovat. Mi-e dor. Un dor târziu. Poate şi bolnav. Sau insistent. E mai puternic decât propriul sine, ceva ce-mi hrăneşte spiritul şi îmi stăpâneşte simţirile. Port în suflet povara sentimentelor ce le ascund în temniţa unor cuvinte mute.

Vreau să am curajul de a spune tot ce se poate fără să-mi pese de păreri, de consecinţe, de vorbe, de priviri dar nu pot, ceva mă opreşte. Mi-e frică de sentimente, de iluzii, de vise. Câteodată îmi plâng de mila pentru că mă las învinsă de indiferenţa însă o să continui să lupt.  Nu pot să-mi înving frica de dezamăgire şi de toate lucrurile mărunte care încearcă să-şi recapete sensul uniform.
De voi plânge sau nu, de voi spune sau nu, obsesia nu se uită niciodată.

Mă pierd uşor în această cameră pustie. Se aud suspine şi ecouri seci. Să spun că mi-au dispărut gândurile deodată şi că sunt prinsă într-un ceas? Că sper să-mi adun toate dorurile şi să mi le ascund undeva departe?

Nu-mi poţi lua niciodată ceea ce-mi aparţine. În trupul tău de muză se împraştie timpul, visele şi ma numeşti "parşivă". C-am îndrăznit să-ti spun ceea ce simt?

E prea tarziu. Tăcere. Pierdută-n visele mele nespuse. Rămân doar aceste cuvinte şi simţirile ce le port în suflet. Toate cuvintele rostite, scrise au fost adevăruri rupte, furate din al meu suflet ascuns de văzul lumii.

Exista doar vise ce-mi alimentează fiecare zi în parte, trăiesc doar pentru ceea ce visez. Sunt cuvinte mari însă altele nu există. Există doar dorinţe ascunse.

" E doar o simplă fractură a minţii mele bolnave, pulsul îmi e împiedicat de cânturile beţiei deunăzi, parcă sunt legată de o ancoră a timpului nestingherit de dor. Azi nu mai vreau să fiu ceea ce sunt. Azi vreau sa devin ceea ce am visat."