Mă strivesc singură încercând să ascult vocea scoicii ce o
am lipită de ureche. Nu pot uita replica
ce mi-a fost adresată mai devreme. Nu tind să mă conduc spre rătăcirea ecoului
ce străbate până în adâncul sufletului. O să ne întâlnim mereu undeva, în
cuvinte, puncte, întrebari, desene şi poate pe aceeaşi margine neidenficată înca în Univers.
Eliberează-ţi gândurile ca să credem din nou în îngeri şi
spune-mi poveşti pline de şoapte ca să pot zâmbi ca un copil în braţele tale.
Îmi plânge trupul, sufletul şi gândul în vis, în tacere, în
felul meu ascuns şi nevăzut de nimeni. Refuz nevoia acută de timp nedeterminat în spaţiul
ferit de uitarea paşilor prin amintirile nerostite. Iubesc iar golul pus între
punctele retrase din cuvintele nerostite de tine. Cunosc pe dinafara fiecare
gest al tău, te grabeşti să uiţi sau să-ţi aminteşti că vina îmi aparţine numai
mie. Ar trebui să tragi mai tare de corzile vechi ale chitarei ce încearca să
ne îndepărteze şi să mă chemi mai aproape. Poţi contura abstract tăcerea ce nu
mi se cuvine şi să recunoşti că nu mi-e bine. Ţine pasu’ cu mine, răspunde-mi
la invitaţia făcută şi ia-mă în braţe.
Traiesc în vise brutale şi cad în abisuri distruse de un
morman de deziluzii promise de imaginea reflectată pe retină, e prea mult haos în jur şi ignor ziua de mâine
ce încearca să mă ducă spre nicăieri.
Incapacitatea de a afla ce-i infinitul mă duce pe culmea
unei forme imprecise a căutării imposibilului de a găsi ineditul rost al vieţii
efemere.
Regret tardiv mărturia făcută, căci nu mai are nici un rost şi în graba rostită pe strada nicidecum înteleasă perfect de tine.
Limita între controlul mintii şi al inimii e incertă, mă
sperie nevoia de a trai într-o lume supusă.
Să caut un final potrivit? Sau mai bine să nu-mi pese de ce o sa se întample?!
Ne hazardăm pe tentaţii dulci ce ne face să ne simţim puţin impulsivi şi ne răspunde întortocheat la noţiunile străine urmând diferite ispite de-a
lungul drumului neluminat.
Timpul e derutat, debusolat si se risipeşte ca totul să fie
cum nu ne-am imaginat pana acum. Nu văd nimic şi totusi însir locaţii diferite
spre tentative reuşite de a supravieţui.
Mi-e teama…c-am să te pierd candva... şi atunci am să mor definitiv!!!
“În afara oamenilor pe care ii iubim, nu mai reprezentăm
nimic.”
