Vad lumea prin clepsidre spulberate...
Iar noi, oamenii nu facem nimic pentru a incerca sa evadam din acesta realitate.
Cu totii credem ca traim in Paradis, dar ne dam seama ca traim intr-o inchisoare fara cale de iesire.
Moartea ar fi o solutie, insa nu suntem capabili sa creem din acest Paradis un Iad nebanuit!!
Timpul se scurge iar noi ne gandim absurd la ideea de nefiinta si incercam sa fim visatori intr-o lume imaginara.
Totul pare sumbru, chiar si zambetele oamenilor care trec pe strada si observ cum gandurile oamenilor sunt departe de aceasta realitate.
Fete triste, posomorate, fara nici un chef de viata, privesc in departare reusind in vis sa mearga mai departe, doar in vis nu si in realitate.
Incerc sa par fericita alaturi de persoanele care ma fac sa zambesc, uit pentru un moment ce inseamna tristetea interioara. Ma bucur ca exista acei oameni care incearca sa para oameni cinstiti si nu sunt!!!
Incercand in zadar sa descifrez tainele sufletului, in noi zace o neliniste si doare.
Viata ne-a pus de cele mai multe ori la teste, a pus la indoiala sentimentele, dorintele, visele noastre. Ma doare sa privesc in jur si sa observ cum naivitatea pune stapanire pe suflet si lumea face din mine ce vrea. Timpul a trecut, nu mai am nimic de pierdut, am pierdut tot si am castigat doar speranta ca maine ma voi trezi si voi fi asa cum mi-am dorit desi as fi vrut sa se intample asta de ceva timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu