Prolog

 "Când iubești, descoperi în tine o nebănuită bogăție de trandețe și duioșie și nici nu-ți vine să crezi că ești în stare de o astfel de dragoste." (Anton Pavlovici Cehov)

Privesc în gol, caut răspunsuri, aștept minuni și sper să regăsesc ceea ce-mi lipsește.

Tot încerc să aranjez cuvintele astfel încât să redea ceea ce am de gând să transmit. Acum depinde de modul cum le priviți, de sensul pe care o să-l dai cuvintelor.
Nu știu dacă cunoști sentimentul acela care ne încearcă atunci când se produce o ruptură între tine și interiorul tău și totodată cu cel de lângă tine. Un gol imens. Un sentiment dureros care nu-ți dă pace, care nu te lasă să adormi, să gândești, să traiești și conștientizezi că orice ai face nu poți scăpa de el. Analizezi tot: clipele, zilele, cuvintele, greșelile, speranțele și încerci în cele din urmă să creezi scenarii care să te ajute să continui...
Vine o zi în care înțelegi mai multe decât ți s-a spus, decât ți s-a oferit, decât ai învățat să analizezi și atunci începi să concretizezi tot ce ți s-a întâmplat de-a lungul zilelor, lunilor, anilor.
Și te trezești că ai permis prea multe, că ai pierdut destule, că n-ai luptat suficient, că puteai reuși mai multe, că exista o mulțime de căi să ajungi la rezultatul dorit.
Și începi prin a-ți examina interiorul continuând prin a-ți controla gândurile, cuvintele, gesturile, sentimentele rezultând să programezi cam ce trebuie sa faci în fiecare zi și atunci realizezi că teama de a eșua e mai profundă, te apasă mai mult și te gândești de mai multe ori înainte de a lua o decizie. Începi să te schimbi, să devii mai rece, mai nepăsător (asta încerci să lași impresia dar știi că nu e așa), mai obosit, mai reținut, mai singuratic.
Nesiguranța te tulbură, nu-ți dă pace, pe lângă ea se adaugă și frica de a nu fi rănit. Ajungem să ne mințim singuri, să ne înrădăcinăm refuzurile pe care trebuie să le oferim oamenilor din jur.
În acest târziu, mă privesc în suflet și observ câte am pierdut, câte regrete am, câte lacrimi am vărsat, câte neîmpliniri am devenind mai matură, mai înțelegătoare, mai hotărâtă, mai rezervată.
Au fost momente când am acționat din implus, neștiind ce fac, negândindu-mă la repercusiuni, neavând încredere în puterile mele, am rătăcit pe căi îndoielnice și din cauză că sunt impulsivă am luat decizii greșite astfel am pierdut oameni dragi, lucruri frumoase și oportunități mărețe.
Îmi doresc să fiu cât mai mult alături de persoanele apropiate, arătându-le cum pot fi cu adevărat, ce semnifică pentru mine prezența lor, dăruindu-le dragoste și ajutor necontenit.
Iertați-mi sufletul neputincios și naiv care în unele momente s-a pierdut și a greșit față de voi, cei dragi mie. 

Trecut-a încă un an din viața noastră. Cu bune și cu rele. Cu reușite și cu eșecuri. Cu împliniri sufletești și cu dezamăgiri. Cu bucurii și cu suspine. Dar ce a mai ramas în urma lui? Credință și speranță. Și dragoste. Și nădejde.
Schimbarea se află în noi. Cu încredere să pașiti spre noul an unde ne vom împlini mai multe vise, vom repara greșeli, vom fi mai îngăduitori, mai încrezători, mai înțelepți, mai bucuroși, mai multumiți, mai frumoși sufletește, mai sănătoși.
Încercați să priviți și către ceilalți, fiți mai atenți cu ei, mai darnici, mai iubitori, mai blânzi. Și tot ceea ce faceți trebuie să fie făcut cu multă dragoste. Astfel, viața va fi mai frumoasă și greutățile vor fi mai ușor de dus.
Mulțumiți-i lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care vi le-a oferit. Credeți-vă în El și veți dobândi ceea ce aveți nevoie. Rugați-vă neîncetat. Iertați-i pe cei ce v-au greșit cu voie sau fără de voie. Bucurați-vă și apreciați ceea ce primiți.

"Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi."