Dor nemărturisit

Mă trezesc şi din toate imaginile ce-mi trec prin minte, tu esti cel care ma bantuie. M-a străpuns în inimă pumnalul ce mi l-ai oferit forţat, uitare nu pot să te dau, eşti tot în aceste cuvinte fără sens.  Mi-e dor de gândurile avute acum ceva timp. Erau rămăşitele vechiul meu trup ce se zbatea cu sufletul. Mi-e dor de tine, înger abătut şi oprit din drum. 

Te-am cautat oriunde, în lanţuri de versuri ascunse, în lacrimi şi suspine, în urmele zărilor parcurse, în clipele de speranţă şi în adâncul zgomotelor nesfârşite. Auzeam bătăile inimii de la kilometri depărtare, a trecut prin visele mele şi mi-a furat dorinţa zilelor dorite. Dimineţile sunt tot mai înnorate, însingurate, timpul parcă nu mai există, emoţia unei clipe trecute devine infinită.

N-am să mai dăruiesc niciodata părti ale sufletului meu şi să primesc doar iluzii, n-am să mai invoc încă o dată visele să devină realitate. Neputinţa de a-ţi mai spune sentimentele mele, inima mea incapabilă de a-ţi mai repeta iluziile mele, chemările din zorii diminetii, asteptările în zadar, tăcerile de până acum, poemele ce ţi le-am daruit, nebunia de a trăi în vise, de a te iubi la nesfârşit mă zguduie şi realitatea îmi arată adevarata faţă.

Întinde mâinile, atinge-mă, sunt rece, parcă sunt un suflet mort într-un trup naiv căruia i s-a furat dreptul la viaţă. Privirile tale confidente mi-au mărturisit, intens de ai vrea, am fi împreună, nu se poate. Scrie-mi de vrei o scrisoare în care să-mi amintesti unde şi când am pierdut, imortalizează-mi sufletul cu dorinţele tale. 

Învăluie-mă cu atingerile tale nebuloase, dansând cu mine în ploaie şi vant, involburând şi revărsând în fiecare clipă ce nu-mi da pace. Visând că speri, că plângi, că iubeşti, că-ţi doreşti să nu se termine nicicând. Urmareşte-mă peste tot, fii cu mine, simţi iubirea ce ţi-o port?

Mi s-a întiparit în minte, în suflet, dă-mi putere să sper, să cred, să fiu ceea ce-mi doresc. Răspunsuri ce mă amagesc, reflectate diferit de atâtea ori în unghiurile minţii mele bolnave, să-mi păstrez felurile mele de a nu lăsa urme amare, şterge-mi-le sau ia-mi-le că nu mai pot lupta cu mine insumi. 

Acceptă viaţa şi realitatea în care eşti acum şi trăieşte la nesfârşit însa nimic din ce-ai face nu va mai fi ca atunci când rosteam iubire în fiecare cuvânt pe care-l spuneam. Am riscat şi iată, imposibilitatea de a trăi şi fără o parte din mine, acum suport consecinţele. 
 “Nu-mi lua ce mi-ai dăruit ieri...”