Un mod de a trăi

Am căutat în tot acest timp, cuvinte pentru tine însă n-am gasit. Sunt mai presus de mine, de tine, de tot ceea ce se întamaplă în jurul meu. Însa acum mă regasesc prin aceste piese care mă răscolesc, dă-mi putere, să mă izbesc, să fug, să aleg, să gasesc...

Dar mă opresc în speranţa că te voi gasi cândva, acolo, aşteptandu-mă să vin! Totu-i trist, pustiu, timpul costă! Alergă de poţi şi vino aici să simţi cum bate inima, cum gândurile o iau razna. Până şi pământul pe care stau e rece...Umed, posomorat...

Suspin. Era prima zi în care mă simţeam pustie. Am tot vorbit destul. Am spus tot ce trebuia să spun. Mai vrei cuvinte pe care le consideri inutile??! Nu ştii nimic despre simţirile mele. Te-ai gandit şi la asta? Iţi aminteşti acea seara cand mi-ai spus că însemn totul??

Azi se pare ca nu însemn nimic. Nimicul e un lucru mare. E facut parcă doar pentru mine.
Ţi-am mai spus asta? Ma cucerea în fiecare clipa ce-mi rostea vorbe frumoase. 

Poate am să mă hotarasc într-un târziu să ard toate acele pagini pe care o sa le scriu de dragul tău. Ce pot să mai zic? Poate, trebuia să plec de mult timp insa am preferat să nu fac asta, de ce?

Pentru că mi-ai furat tot ce aveam mai de preţ. Ce mai vrei?! M-ai distrus, ai facut ce-ai vrut din mine şi acum mă părăseşti nepăsându-ţi de nimic. 

 Te simt în cuvinte, în acele cuvinte pe care n-am avut curajul să le rostesc niciodata. Te simt în gândurile mele, te simt oriunde, oricând, oricum. Te simt tot timpul, dorindu-mi să fii aici cu mine. Simt că ceva din mine se rupe. Trupul si sufletul se zbate.

Am să raman inchisa intr-un cântec vrăjit de cuvinte misteroase. Imi este greu să accept, ca puteam fii altfel decat acum. Ucide-mi speranţa şi paraseşte-ma într-o lume nebuna săturata de atâta iubire. Fă-ma să înteleg că nu pot avea tot ce-mi doresc. Ucide-mă de vrei dar lasă-mă sa fiu unde imi doresc, doar eu!

Vorbesc singura, in fata timpului sunt neutra. Trece sau sta pe loc, nu-mi pasa! 
Ma curpinde teama de a-ti spune cateva franturi de versuri insetate de atata dorinta. Nebuneste iubeste..tace! Vorbeste de undeva din departare tare si totusi n-o aude nimeni. 
Nu cine ar trebui. Nu exista rima, nici masura, nu exista nimic din ceea ce ar trebui! 

Poezia e in suflet, in gand, e peste tot. Si tu la fel, dar azi imi iau rămas bun de la visele noastre!