Revedere

Este un cântec în care timpul nu mai are noţiune. Rămâi doar cu amintirile frumoase pe care le-ai trăit în decursul acestor ani. Te bucuri sau plângi, nici tu nu mai ştii.

Nu mai sunt aceeaşi, m-am pierdut prin atâtea ceasuri vechi ce încă le mai păstrez într-un sertar. Viaţa se stinge puţin câte puţin. M-am transformat într-un om fără puteri, cu vise pierdute, dureri iremediabile, definitive.

 Cine sunt?! Ce am făcut?!

Totu-i o stare dezolantă. Trist. Pustiu. Dureros.

Viaţa mi se pare o teamă, e dificil să exprim în cuvinte. Trezeşte-mă din reverie .

Cântecul s-a sfârşit, s-a repetat de atâtea ori. Mă despart de mine, de vise, de oameni, de viaţă. E răspândit în zare.

Iţi lipseşte piesa perfectă ca să construieşti puzze-ul. Nu te panica. Meditează la tot ce a fost până acum. M-aş repeta la nesfârşit, însă prefer să vorbească aceste cuvinte obscurse care nu-mi mai dă speranţă. Hazardul capătă o altă nuanţă, ia locul unei emoţii uitate. Mă apasă o insomnie primejdioasă. Un dezgust total. Infinitul il admir la nesfârşit. Nehotărât, temător, speriat şi câteodată de neclintit. E o mască pe care încerc s-o arunc. Căci lumina zilei de azi mi-a atins şi cea mai disparută urmă de iubire. Poate ar fi momentul să mă reîntorc la viaţa deunăzi. Un deznodământ efemer am în gand. Speră. Iubesc până şi durerea care mă apasă pe umerii goi. Halucinaţii. Un cer întunecat văd prin geamul plin de praf. Regret. 

Vindecare. Trupul parcă zăcea într-o grotă. Act purificator.

Spune-mi de zâmbesc sau plâng?!

Îmi plâng de dor visele ce le-am pierdut. Probabil, din obişnuinţă. Îmi ofera protecţie sufletului. Intangibil e sufletul meu. Un trup secat de amagirile îndepărtate. Clipa rămâne intactă. Rămân doar acele priviri agăţate de pervaz. Nepătimit, admirat e timpul ce-a trecut. Se înalţa parfumul de miresme. Mă rătăcesc în el. Simt pustiul că mă sugrumă din ce în ce mai mult. Pauza nerecuperată. Delăsare în abis. Voi fi purtată în pulberea Universului. Voinţa e undeva în interior.

Apogeul poate fi atins! 

Singura mea evadare a rămas în vorbele tale...şi în muzica ce încă o ascult !