Mă privesc în oglindă, căzând în genunchi, întorc privirea în urma
mea și văd doar umbra trupului meu răscolită și ea în prăbușirea tuturor
zilelor ce-au trecut. Îmi văd chipul răvășit, ochii-mi sunt tulburi, durerea
din piept îmi blochează din când în când respirația.
Liniște. O liniște ce mă
apasă, provocându-mi halucinații ce-mi încearcă credibilitatea. Ignor inconștientă orice ajutor și mă afund într-o stare depresivă. Mă îndepărtez ușor de
tot ce-i în jurul meu și încerc să mă adun așa cum am facut mai mereu: singură.
Dar acum am nevoie de tine necondiționat. Am meditat ore întregi la
pedeapsa pe care am primit-o deși n-o meritam. Am căutat răspuns la atâtea
întrebări pe care nu pot nici măcar să le mărturisesc și sper să n-ajung să-mi
pierd speranța ce mă ține în viață. Încerc să evadez și reușesc într-un târziu,
epuizată fiind.
Mă zbat. Mă zbat cu mine însămi.
Nu pot să explic nici începutul nici sfârșitul acestei vieți. Știu doar că
trebuie să lupt. Pentru El. Senzația de nesiguranță e în mine, mă face să
suspin câteodată din toate încheieturile însă ceea ce mă liniștește sunt ale
tale brațe care mă înconjoară noaptea și reușesc să-mi blocheze gândurile ce
bântuie prin haosul creat în mintea mea.
Am simțit în atâtea zile
teribila moarte aproape. Nu simțeam nimic, aveam doar un gol imens în suflet în
timp ce imaginația mi s-a oprit pentru luni întregi. Eram epuizată. Aveam
atâtea regrete și atâtea planuri. Dar împreună construisem o speranță și
credeam în ea. Trăiam prin ea. Acceptam orice medicament ce mi se dădea. Voiam
să fiu întreagă. Voiam să fiu ca înainte dar era imposibil. Nu pot trăi
continuu în aceeași stare. Nu mai eram eu, cea de odinioară. Eram altfel și
totuși eram eu.
Din neștire, din neputință,
din disperare am devenit ceea ce sunt. Încerc doar să-mi țin speranța în viață.
Nu mai sunt aceeași. Observi și tu citind și recitind acest prolog plasat în
prezentul de ieri. Mi-e dor de ceea ce am fost cândva. Mi-e dor de
dorințele care mă înalțau și mă duceau mai aproape de cer, mi-e dor de acea
latura ascunsă a mea unde mă refugiam orice de cate ori simțeam nevoia.
Azi alerg din nou cu pași mărunți
spre tine, viață. Aș vrea să evadez din timpul ce mă presează
și încep a zâmbi din nou și continui prin a merge alături de tine pe drumul
visat și conceput împreună.
Astăzi și în toate celelalte zile ce vor urma trăiesc doar pentru a te iubi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu